Articles

NARCOTICELE ȘI EXPLORAREA CREATIVITĂȚII ÎN PARADISURI ARTIFICIALE

Articol:
Descarcă

Despre autor:
Elena PURUȘNIUC


Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza”



E-mail:
e.purusniuc@yahoo.com

DOI: https://doi.org/10.52505/llf.2025.2.09

Rezumat: Scopul acestui articol este de a analiza din punct de vedere estetic textul Paradisuri artificiale, de Charles Baudelaire, pornind de la climatul socio-istoric care a modelat percepțiile despre impactul utilizării stupefiantelor în viața artistică, văzută ca un gest refractar față de dezumanizarea și desacralizarea lumii cotidiene. Prin evidențierea unor aspecte de ordin biografic din viața lui Charles Baudelaire, vom putea stabili conexiuni cu materialul textual în care simbolurile și imaginile mitologice reflectă influența consumului de stupefiante asupra creativității. Prin sintagma ,,visului treaz”, Charles Baudelaire făcea referire la un univers încărcat cu proiecții ale subconștientului ca răspuns la trepidațiile sociale și personale resimțite la nivel visceral. În plus, luând în considerare și contextul istoric, ne propunem să evidențiem că activitatea recreativă ce presupunea consumul de stupefiante devenise o parte integrantă din viața pariziană a secolului al XIX-lea. Astfel, analiza demonstrează că stările autoinduse influențează creativitatea artistului, narcoticele având o funcție ambivalentă: un generator al creativității și o cale de evadare din crizele sociale.

Cuvinte-cheie: Baudelaire, vise, mitologie, stupefiante, societate, simboluri, creativitate.