Limbă, Literatură, Folclor

DOI: https://doi.org/10.52505/llf.2025.2.01

Rezumat: Articolul analizează proza din Basarabia publicată între anii 1918 și 1940, evidențiind caracterul ei eclectic în procesul de asimilare a canonului modernist și evoluția într-un regim asincron, decalat față de „literatura de la centru”. În anii ’20-’30 persistă orientarea speculativă conform căreia modelul ontologic al omului românesc trebuie căutat exclusiv în folclor, la sat, doar în țăranul român etc. Această teză este reactivată de sămănătoriști și naturaliști: în timp ce sămănătoriștii îi conferă acesteia conotații pozitive, naturaliștii îi acordă semnificații negative. Chiar și proza de inspirație citadină, cu protagoniști intelectuali, este copleșită de nostalgiile trecutului, rezolvând tensiunea dintre adaptare și inadaptare în favoarea regăsirilor de sine ale personajelor. Pentru scriitorul basarabean, problema sincronizării, stringentă și astăzi, implică autohtonizarea creatoare a modelelor literare, asimilarea experienței artistice a marilor înaintași, însușirea tehnicilor și a strategiilor narative, a principiilor construcției epice.

Cuvinte-cheie: proză, model ontologic, naturalism, sămănătorism, modernism.