Limbă, Literatură, Folclor

Rezumat: Lucrarea de față oferă un studiu de caz asupra romanului colectiv Fourteen Days (2024), editat de Margaret Atwood și Douglas Preston, prin prisma Decameronului lui Boccaccio și a contextului mai larg al literaturii pandemice. Scris în tandem de 36 de autori, Fourteen Days funcționează ca exemplu de ficțiune colectivă contemporană, utilizând o polifonie a vocilor pentru a descrie experiențele traumatice din timpul izolării COVID-19. Acțiunea romanului se desfășoară în spațiul parcelat al unei clădiri de apartamente din New York, unde diverse tipologii de personaje aflate în izolare din cauza carantinei se reunesc pentru a-și împărtăși povestiri intime, utilizând acest demers narativ ca formă de susținere emoțională și coeziune comunitară. Folosind cadrul teoretic al intertextualității (Kristeva) și conceptele lui Bahtin de dialogism și pluralitate a vocilor narative, acest studiu analizează structura narativă, conexiunile tematice și abordarea modernă de tip meta-Decameron a romanului. Lucrarea demonstrează că romanul Fourteen Days nu doar reflectă structura Decameronului lui Boccaccio, ci o și actualizează prin abordarea unor teme contemporane, precum inegalitatea socială, izolarea, trauma și funcția terapeutică a povestirii. Totodată, analiza explorează dinamica ficțiunii colective, evidențiind modul în care integrarea unei pluralități de perspective sporește complexitatea tematică a textului. Prin construirea unei punți între formele narative clasice și crizele societății pandemice, articolul prezent pledează pentru potențialul narativ al colaborării literare în generarea unei polifonii capabile să rezoneze cu un public eterogen și oferă o examinare critică a reprezentării vocilor marginalizate în cadrul proiectelor literare colective, contribuind astfel la aprofundarea discuțiilor legate de literatura pandemică.

Cuvinte-cheie: icțiune colectivă, literatură pandemică, metaficțiune, Decameronul, intertexualitate, dialogism, storytelling.