Limbă, Literatură, Folclor

DOI: https://doi.org/10.52505/llf.2026.1.01

Rezumat

În acest articol este examinată proza basarabeană pe parcursul a cinci decenii, insistându-se asupra consecințelor catastrofale ale proletcultismului. Realismul-socialist, în forma agresivă a modelului jdanovist, mai cu seamă în primul deceniu postbelic, se caracterizează prin ruptura cu tradiția, politizarea actului de creație și presiunea cenzurii. „Dezghețul” lui Hrușciov favorizează pentru scurt timp revenirea treptată la anumite forme de normalitate în cadrul pseudodemocratizării societății, urmată de restaurarea unui climat neostalinist sub regimul lui Brejnev. Proza scurtă, ca și alte genuri literare, este concepută, nu numai ca o „armă” de propagandă a politicii comuniste și ca un șantier de explorare a „noului epos”, dar și ca o formă de distanțare de realismul socialist și de asimilare a diferitelor forme de modernism. Fenomenul e specific prozei rurale caracterizate prin neosemănătorism. Eroii prozei rurale aparțin tipologiei tradiționale, cu precădere țărănești, dar aceștia se manifestă atipic. Proza scurtă e prezentată în momentele esențiale și în tendința ei fundamentală ca breșă în monolitul dogmatic al realismului-socialist, prioritate acordându-se, într-un caz sau altul, noutăților de conținut sau de tehnici narative. Prozatorii șaizeciști sunt receptivi la variate experimente și inovații, mode ale vremii, asimilând o artă a transfigurării moderne prin utilizarea fluxului de conștiință și a monologului interior (Joyce), a memoriei involuntare (Proust), a dialogului hemingwayan și a mecanismului sugestiei simbolice. Toate acestea se manifestă pe fondul căutărilor etice, al așa-zisului „maximalism etic”. De regulă, într-o literatură normală, problemele de conștiință aparțin „eroilor intelectuali” (formulă îndrăgită în epoca stagnării). Este etapa în care domină figura învinsului și a ratatului.

Cuvinte-cheie: proletcultism, realism-socialist, proza rurală, eroi pozitivi, învinși.