Limbă, Literatură, Folclor

DOI: https://doi.org/10.52505/llf.2025.2.02

Rezumat: În articolul de față ne propunem să analizăm culegerea de proze scurte a lui Aureliu Busuioc, O sumă de cuvinte, urmărind anumite manifestări ale ironiei, dar și modalitatea artistică prin care reușește să ia în derâdere prostia umană, moravurile, avariția, slugărnicia, incompetența, etica academică și metehnele politicului. Dincolo de aspectele teoretice ce țin de termenul de ironie, deși am trecut în revistă câteva considerații, ne-am limitat la evidențierea mecanismelor prin care autorul construiește și convertește un mesaj echivoc în instrument critic, specific actului ironizării, și felul în care ajunge să realizeze o proză de factură umoristică veritabilă în spațiul basarabean, apelând totodată la strategii postmoderne de reprezentare literară precum intertextul. Articolul reprezintă o valorificare din punct de vedere estetic și axiologic a prozei scurte a lui Aureliu Busuioc, care este oarecum umbrită de creațiile sale literare consacrate. Am remarcat umorul și forța de convingere ale textului, precum și problematica abordată în unele poante, care au intenția de a relata una, dar a transmite cu totul altceva – o ridiculizare a metehnelor omenești sau a unor angajamente morale, pe care le dezumflă prin ironie și sarcasm.

Cuvinte-cheie: ironie, proză umoristică, postmodernism, paradigme comportamentale, Aureliu Busuioc.